Întoarcerea la origini

Din motive mai mult sau mai puţin întemeiate, am schimbat (din nou) adresa de blog, revenind la cea iniţială:

http://oanamonicutza.blogspot.com/

Folkul cel abandonat…

Mă tot mir de ani buni, în pasiunea mea nebună pentru folk, de ce acest gen de muzică stă atât de prost ca popularitate în rândul tinerilor (şi nu numai). Concerte puţine, artişti mai mult sau mai puţin băgaţi în seamă, difuzări la radio aproape inexistente, exceptând Radio România Actualităţi şi Radio 3 Net, apariţii TV mai degrabă la posturile locale din provincie. E drept că pe o piaţă extrem de eterogenă din punct de vedere muzical ar fi foarte greu ca folkul să aibă publicul de odinioară, când se umpleau stadioanele cu zeci de mii de oameni. Însă de aici şi până la a dispărea aproape total din peisajul media autohton e cale lungă. Se tot încearcă o resuscitare firavă prin câteva concerte pe an mai vizibile, concerte care adună într-adevăr iluştri maeştri ai folk-ului. Însă nu cred că e suficient.

Poate că pe undeva puzzle-ul este incomplet. De ce radiourile nu promovează câtuşi de puţin muzica aceasta? Că nu e comercială? Păi dacă tu nu o aduci în faţa publicului, ca să poată alege ce-i place şi ce nu, de unde ştii că nu e comercială? N-ar fi mai bine să experimentezi? Apoi, când vine vorba de televiziuni, problema e chiar tragică. Trecând peste faptul mai mult decât evident că folkul este lăsat absolut în paragină, micile ecrane sunt invadate de toate non-valorile posibile şi imposibile. Toţi catapultaţii în realitate care vor să ajungă „cineva” în viaţă sunt super vedetele ţării şi personajele principale ale cotidianelor de orice fel.

Cel mai recent mare concert, Folk Maraton, a avut loc cu o săptămână în urmă. N-am auzit o ştire la televizor care să amintească de aşa ceva. Un cuvânt măcar. Iar afişele din oraş, chiar dacă puse în multe locaţii, sunt vizibile doar pentru cei care merg pe jos (sau cu bicicleta). Căci cine merge cu maşina numai la afişele de pe ziduri şi stâlpi nu se uită.

O soluţie la îndemână pentru o vizibilitate mai mare ar fi ca artiştii să facă un mic compromis şi să dea un iz comercial muzicii lor. Însă atunci care ar mai fi farmecul? O voce şi o chitară nu sunt suficiente? Astfel că, poate, compromisul ar trebui să vină din partea mediei. Cine ştie, poate prinde muzica asta, poate nu e aşa de non-comercială pe cât pare…
Nu înţeleg de ce suntem aşa nătărăi şi incapabili să ne bucurăm de ce avem, să promovăm ce e bun şi ce e al nostru. Şi nu mă refer aici doar la folk, sau doar la muzică. Dacă noi nu iubim şi nu apreciem ceea ce ne aparţine, cine să o facă?

P.S. O bulină albă însă pentru comunitatea virtuală de folkişti, care se tot extinde. Şi pentru faptul că artiştii încearcă, în măsura în care le stă în putinţă, prin bloguri, site-uri personale sau alte reţele sociale, să se menţină aproape de publicul lor. Dovadă că ei vor, da’ nu e tocmai îndeajuns…

P.P.S. Dacă tot am blog, măcar să promovez ce-mi place. Astfel că următorul concert folk (de care ştiu eu) va fi joia viitoare, de la orele 19.00, în Parcul Naţional „Lia Manoliu”. Vor cânta: Zoia Alecu, Vasile Şeicaru, Adrian Ivaniţki, Dinu Olăraşu, Tic Petrosel, Eugen Avram.